A sosit vacanta, a trecut vacanta…
Si cum sa nu-ti para putine 9 zile de concediu, din care 6 la Baile Felix si 3 pe drum + Transfagarasan,+ ce-a mai picat…
Sa incep insa cu inceputul:
Intr-o dimineata frumoasa de august ne-am imbarcat cu mic cu mare in masina si am pornit intr-o lunga calatorie prin tarisoara noastra minunata.
Amplecat din Buzau spre Baile Felix (statiune in judetul Oradea, pentru cine nu stie), cu popas in Zarnesti de Brasov.
Am ales traseul spre Ploiesti, pe DN 1, desi referinte prea bune despre acest drum nu prea existau. Sica sa nu-si dezminta renumele, prima surpriza ne-a oferit-o cand sa ne incadram pe drumul spre Brasov;astfel, fara vreun avertisment, a trebuit sa ne intoarcem pentru a o lua pe alt drum, intrucat pe drumul titular se lucra la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferata. (Noroc ca nu sunt superstitioasa…). Poate am fi trecut peste inconvenientul ocolirii, daca acestuia nu i s-ar fi adaugat si starea acestui drum ocolitor. Dar cum bucuria calatoriei era inca prezenta, am continuat calatoria si am ajuns la Zarnesti (o localitate langa Brasov). Cum urma sa poposim aici o noapte, am profitat de ocazie si am vizitat orasul Bran, fara a reusi insa sa vizitam si castelul vestitului Dracula.
A doua zi am pornit cu forte noi spre Felix. Superb drumul (a se citi peisajele) de la Zarnesti prin Rasnov spre Sibiu.
Surpriza a venit odata cu trecerea “granitei” in Ardeal. Imi doream sa vad Ardealul, despre care citisem cate ceva din carti sau aflasem de la cunostinte.
Ardealul, tot Ardeal. Din toate punctele de vedere: al curateniei, al omeniei, a semnalizarilor rutiere, a comportamentului in trafic. Acolo nu ai voie sa te ratacesti, spre deosebire de alte parti…
Mi-au placut casele-adevarate cetati in miniatura-,cu zidurile pana in strada, una langa alta, asemeni unor soldati care au strans randurile. M-a surprins placut lipsa carutelor si bicicletelor, chiar si a oamenilor pe la porti, desi era duminica.
Nu mi-au placut insa santurile din sosea (asemeni drumurilor de tara cu santurile lasate de carute), datorita circulatiei tir-urilor. Nu mai vorbesc despre numarul acestor tir-uri si cat ingreuneaza ele circulatia. Frumusetea peisajelor a compensat insat toate neplacerile.
Asa ca, mai depasind un tir, mai admirand niste munti, ne-am trezit la Baile Felix. Ne-am cazat si, ca orice turist care se respecta, am plecat sa facem cunostinta cu statiunea. Sincer, localitatea nu m-a impresionat aproape deloc. Multa aglomeratie (m-am intrebat la un moment dat, unde incape atata lume), dar tot eu mi-am dat raspunsul: multe vile si pensiuni, inghesuite unele intr-altele, construite fara nici o noima, ca ciupercile dupa ploaie.
Mi-a placut insa parcul din centru, cu nuferii lui gigantici care, fara nici o exagerare, aveau inaltimea unui om.
Odata familiarizati cu oraselul, ne-am reintors la hotel. N-as vrea sa ma suspecteze cineva de reclama gratuita, dar, sejurul la hotelul “Nicoleta” a fost o reusita din toate punctele de vedere. Este un hotel particular, dotat cu piscina proprie (si fapt foarte important, la ea au acces doar cei cazati in hotel) si sauna, cu doar 16 camere. Clientii, doar unul si unul, de ma intrebam uneori cum de aterizasem noi acolo (rezervarile se fac cel putin cu 2 luni inainte, majoritatea clientilor venind an de an). Atmosfera a fost in permanenta una de familie, intretinuta si de amabilitatea gazdelor.
Seara, in piscina cu apa termala, se incingeau adevarate meciuri de polo iar cei care nu agreau jocul cu mingea se lansau in dispute politice sau fotbalistice. (Tot in piscina, bineinteles). Astfel, nu era de mirare ca, spre ora 1, saracul proprietar incepea sa dea roata bazinului, doar-doar ne vom indura sa mergem in camerele noastre pentru a putea si el sa schimbe apa.
Si asa, mai cu o baie in piscina, mai cu o vizita in Oradea sau la Baile 1 Mai (aici se afla celebrul lac termal cu nuferi), s-a scurs vacanta noastra in Ardeal si a sosit ziua plecarii. Ne-am luat la revedere de la amabilele noastre gazde cu promisiunea sincera ca ne vom reintoarce anul viitor.
Traseul de intoarcere a cuprins si vizita la “Pestera ursilor” si Cetatea Devei (pe care insa nu am putut-o vizita, fiind inchisa pentru renovare).
Cum ne doream sa strabatem Transfagarasanul, am poposit o noapte la o pensiune in Cartisoara, o localitate la poalele Transfagarasanului dinspre Sibiu. Si aici am dat peste gazde deosebit de amabile.
Dupa o odihna binemeritata, dimineata am pornit sa traversam muntele.
Construit intre anii 1970-1974, Transfagarasanul serpuieste curajos, luindu-se la tranta cu muntii. Strabatandu-l si admirandu-i frumusetile, nu poti avea decat admiratie pentru munca titanica depusa pentru constructia lui. (Pentru mai multe informatii, accesati link-ul: http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/muntii-fagaras).
Nu poti trece Transfagarasanul fara sa te opresti la Barajul Vidraru si lacul cu acelasi nume, unul dintre cele mai mari din Europa, la Cascada Balea sau lacul glaciar Balea ( aici era asa de frig, incat, desi imbracati ca de iarna, n-am rezistat decat pret de cateva fotografii).
Pacat de frumusetile acestor munti, daca nu ne pricepem sa le promovam si sa le intretinem. Imi pare rau ca nu am facut fotografii cu cosurile de gunoi de pe marginea drumului, pline ochi (unele chiar incepusera sa se reverse).
Cu regretul ca parasim acele minuni, am coborat in Curtea de Arges, orasul cu vestita ctitorie a lui Neagoe Basarab-Manastirea Curtea de Arges-constructie de legenda (n.a. – Legenda mesterului Manole ).http://www.romanianvoice.com/poezii/balade/mesterul_manole.php
Dar cum calatorului ii sta bine cu drumul, ne-am continuat si noi calea spre casa, fara evenimente notabile pe traseu. Cu exceptia poate a faptului ca ne-am cam invartit in jurul cozii in Ploiesti, cautand indicatoare pentru drumul spre Buzau,sau statul cu zecile de minute in coloana asteptand sa treaca coloana de pe sensul opus.(Din cauza unor lucrari la drum, circulatia se desfasura pe un singur sens).
Si asa taras-grapis (un drum pe care trebuia sa-l facem in aproximativ 2,5 h, l-am facut in 5), am ajuns ACASA.
